Ce au însemnat pentru mine ultimele trei luni în materie de lectură

     Începuturi

        În luna decembrie am început o colaborare minunată cu prietenii de la Editura Humanitas: un club de lectură pentru adolescenți în cadrul căruia discutăm despre cărți scrise de autori contemporani, incluși în colecția 821.135.1. Alături de domnul Cosmin Ciotloș învățăm să ne formăm păreri pertinente și să descifrăm lecturile alese.

        Prima lectură din cadrul clubului a fost „Și se auzeau greierii”, de Corina Sabău. Deși este o carte foarte scurtă (aprox. 105 pagini), autoarea ne invită la un exercițiu de empatie cu puțin context istoric: decretul nr. 770 din 1966, conform căruia avorturile erau interzise în perioada comunistă.

         Eroina poveștii, Creangă Ecaterina, este prizoniera unui timp impropriu ambițiilor sale. Aceasta trece prin greutățile specifice vremii și prin ochii ei putem vedea cum lumea se dilată pe măsură ce cititorul avansează în lectură. Doamna Sabău ne-a relatat că intenția dumneaei a fost tocmai aceasta: „de a plimba cititorul în trecut, ca și cum ai ține în buzunar o cameră video”.

„Nu uita că ochiul are timpan (...) ce legătură poate exista între fericire și faptul că într-o duminică circulă doar autoturismele cu soț, iar duminica următoare cele fără soț...”

Aș spune că procesul însuși de a lectura cartea a fost extrem de intim: nu am putut lăsa creionul din mână pentru a-mi scrie gândurile și, de asemenea, de a sublinia citatele care m-au impresionat prin simplitate. Chiar dacă am citit cartea în nici două ore, simt că „Și se auzeau greierii” este un roman extraordinar și care se așază în suflet abia după ce este digerat o perioadă bună de timp.

Ianuarie

        În luna ianuarie am avut plăcerea de a lectura „Tăierea fecioarelor” de Tatiana Niculescu, o carte ce m-a făcut să-mi pun o mulțime de întrebări despre realitatea imediat apropiată și despre personajele superbe de care am dat.

        Acțiunea are loc în Africa și vizează ritualul de excizie genitală a unei fete pe nume Hani. Multitudinea de perspective narative conturează un tablou sensibil, cu un mesaj ca o văpaie. Inițial nu înțelesesem de ce tocmai Africa și de ce un personaj ca Hani fac subiectul unui  roman de Tatiana Niculescu. Însă, în urma întâlnirii cu autoarea, am înțeles de ce dumneaei a ales un asemenea cadru pentru a-și crea romanul. Totul se explică: doamna Niculescu a călătorit în zona în care se desfășoară acțiunea și a aflat de la localnici povestea lui Hani.

        Este impresionant cum realitatea (crudă, chiar) se împletește atât de frumos cu o proză fluidă, care parcă te obligă să rezonezi cu personajele: de la Hani la un doctor, un copil și chiar un profet. Descătușarea de energii m-a captivat până la ultima pagină, ba chiar m-a făcut să asociez romanul cu o portavoce în ceea ce privește reîntoarcerea la simțuri.

„...Învățăturile inimii sunt neprețuite și mă țin treaz în vâltorile fiecărei zile.”

        Pe lângă „Tăierea fecioarelor”, doamna Niculescu ne-a povestit despre „Nepovestitele iubiri”, carte recent apărută la Editura Humanitas. Discuția noastră s-a centrat pe cum a iubi a devenit o „mantra” a secolului al douăzeci și unulea și cum s-a modificat ca valoare a societății.

Februarie

        În februarie am citit „Tonomatul” de Andrei Panțu, o colecție de douăzeci și nouă de povestiri ce implică foarte mult cititorul. În cadrul discuției cu domnul Ciotloș, am ajuns la următoarea concluzie personalaă: cum unele povestiri au final deschis, acestea, ale domnului Panțu, au un început deschis. Practic, pun cititorul într-o ipostază introspectivă: aceea de a se gândi la originile personajelor și de a anticipa mișcările lor.

        Asemenea unui tonomat american, personajele par un fel de umanoizi ce se lasă ghidați de un instinct primar pentru a lua decizii extrem de importante. Dacă aș face un top al povestirilor din volum, aș spune că preferata mea a fost „Casa de pe Strada Muzelor”. Alte povestiri care mi-au plăcut foarte mult au fost „Whisky cu gust potrivit”, „Cartea cu două foi”, „Preludiu pentru o înmormântare” și „Un singur felinar”.

        „Yuuki ține capacul, deși nu e nevoie, sicriul rămâne oricum deschis. Urc înăuntru, pantofii și costumul mă strâng, cravata mă sufocă.”

Câteva gânduri de final

O experiență de acest fel, în care poți pune întrebări autorului cărții atât despre scris, cât și despre lecturi este esențială fiecărui cititor. Simt că aceste trei cluburi m-au ajutat foarte mult să-mi dezvolt ideile și m-au scos din zona de confort. Recomand cu drag cele trei cărți despre care am discutat, căci generează idei diferite, în funcție de cititor și experiența sa anterioară.

        Mii de mulțumiri Editurii Humanitas pentru cărțile primite, domnului Cosmin Ciotloș pentru moderarea fiecărui club, distinșilor autori care ne-au „călcat pragurile”, și, nu în ultimul rând, prietenilor cu care schimb opinii despre lecturile din fiecare lună!