„O viață măruntă” de Hanya Yanagihara - Recenzie

         După cinci zile de citit și 40 de post-it-uri, pot spune că „O viață măruntă” a fost un carusel de emoții. Această carte m-a maturizat foarte mult pentru că am avut de reflectat asupra propriei identități, în timp ce deceniile transformau personajele.

        Patru prieteni, Jude, Malcom, JB și Willem, sunt urmăriți în drumul lor către necunoscut într-un roman plin de durere și care îl portretizează pe Jude drept cel mai suferind dintre aceștia. Cred că Jude este un adevărat studiu de caz pentru pasionații de psihanaliză, întrucât toată viața sa, nu chiar „măruntă”, fascinează și totodată șochează cititorul. 

        Nu aș putea „recomanda” acest roman cuiva deoarece subiectele abordate nu sunt deloc ușoare. Depresia, automutilarea și abuzurile sunt omniprezente. Lectura în sine este foarte grea dacă te atașezi de personaje. Mi-a fost imposibil să nu mă atașez de Jude. Strigătele sale de ajutor au spart granițele cărții, de aceea cred că procesul de citire este unul plin de pauze pentru reflecții.



        Acum am înțeles și de ce se plânge mult. Valul de sentimente, de empatie, de furie și angoasă depășește nivelul unui simplu bildungsroman. Cred că lecțiile ce trebuie învățate sunt strict obiective, iar pentru mine cea mai importantă dintre acestea a fost valoarea prieteniei.

        Într-un monolog de excepție, Jude povestește ce înseamnă pentru el prietenia:

        „[...]nici eu n-am avut parte de prieteni, foarte mult timp în viața mea[...] Și eu mi-i doream. Și întotdeauna mă întrebam dacă voi găsi un prieten, și cum, și unde. [...] Am întâlnit oameni care, dintr-un motiv sau altul, au hotărât  să fie prieteni cu mine, și ei m-au învățat... totul. Ei m-au transformat, și mă transformă în continuare, într-un om mai bun decât sunt eu de fapt. [...] Singurul secret al prieteniei este să găsești oameni mai buni decât tine - nu mai deștepți, nu mai interesanți, ci mai buni la suflet, mai generoși și mai iertători - și să-i apreciezi pentru ceea ce poți învăța de la ei, să încerci să-i asculți când îți spun ceva despre tine, oricât de bun - sau de rău - ar fi acel ceva, și să ai încredere în ei, iar asta e cel mai greu lucru. Dar și cel mai bun totodată.”

          În acel punct deja lăcrimam. Am simțit că mă uit într-o oglindă încrustată cu spini. La fel aș defini și eu prietenia. Este o relație de încredere la superlativ: în tine însuți, în persoana cu care te-ai împrietenit și în drumul vostru frumos. Dedic această recenzie tuturor prietenilor mei apropiați care se regăsesc în citat.

         Nu m-am așteptat la o asemenea călătorie prin sentimentele umane. Cum spunea și Camil Petrescu, „Câtă luciditate, atâta dramă”. Așa aș descrie romanul citit. Drama lui Jude atinge cote copleșitoare. De aceea cred că „O viață măruntă” este un roman atât de iubit de cititorii din toată lumea. Da, e dur, n-o să vă mint. Nu, din nou, nu l-aș recomanda neapărat. Dar pentru mine este o carte care mi-a deschis ochii.

        [...]Frica dăinuia în ei ca o boală comună, o tulpină evazivă care se insinuase în însuși ADN-ul lor.”

        Am plonjat în această frică de necunoscut prin ochii personajelor și cred că acești oameni suferinzi pot fi peste tot în viața noastră. A cere sprijin din partea oamenilor din jurul nostru este cel mai firesc și de încurajat lucru. Mai multe cuvinte nu am nici acum, căci îmi este greu să evaluez impactul acestei cărți. De neuitat și de neînlocuit.


„O viață măruntă” se poate achiziționa de aici. Mulțumesc, Alexandru Nedelcu, pentru poza deosebită!

Comentarii

Postări populare