Recenzie „Toamna se numără cadavrele” de Tony Mott
Iată că a venit și toamna... Dacă unii numără bobocii, Regina Alexa numără cadavrele...
De când Tony a lansat bomba undeva la sfârșitul lunii iulie, am tot stat pe gânduri. Am încercat să-mi imaginez diferite scenarii, dar toate încercările mele au eșuat, din fericire.
Cu o săptămână înainte de lansare, prietenii de la editura Tritonic au fost extrem de amabili și mi-au trimis un colet care mi-a făcut ziua mai bună. Pe această cale doresc să vă mulțumesc din nou pentru cărți! Abia aștept să citesc și antologia criminală (dar și stufoasă) Noir de București, coordonată de Bogdan Hrib.
Introducere
Cu „Toamna” a fost dragoste de la prima vedere și din primele douăzeci de pagini. Dacă acum puțin timp spuneam cât de captivat am fost de „Doi”, „Toamna se numără cadavrele” este scrisă cu o finețe și o încifrare cum rar îți este dat să vezi. Tot ce trebuie să știți este că Gigi Alexa revine într-un roman incendiar în care alegerile sale greșite o pot pune în pericol. Un criminal în serie distruge ordinea și liniștea fermecătorului Brașov, iar Gigi este forțată adaptării cu persoane care nu i-au făcut un trecut tocmai roz.
Un medic legist dedicat „trup și suflet”
Aici intervine unul dintre factorii mei preferați pe care l-am remarcat încă din primele pagini citite: apariția oralității. Nu este un secret că Tony alege acest procedeu pentru a familiariza cititorul cu acțiunea, ba chiar simt acest element ca unul care îi face stilul unic și ușor de urmărit prin definiție. Umorul fin nu lipsește nici el, fiind un bonus în momentele de tip „mindblowing” pe care le-am avut, în care deja intrasem în teorii ale conspirației pentru a afla identitatea criminalului.
Am afirmat la un moment dat că Regina nu este de fapt Alexa, ci Tony Mott, deoarece simt că datorită dumneaei am reușit să mă plimb pe străzile brașovene alături de Alexa, Matei, Vlad și Radu.
Alexa este acea femeie extrem de puternică, care nu are nevoie de validare exterioară, dar care prin fragilitatea ei riscă să fie oarecum naivă. Scutul de medic legist o ajută foarte mult, întrucât se dedică trup (no pun intended) și suflet meseriei sale.
Frământări nocturne
Aici trebuie să recunosc că m-am enervat puțin (nu neapărat într-un sens rău) deoarece în douăzeci și șapte de capitole cele două fire narative se schimbă între ele. Pe când Gigi avea un capitol dedicat „sieși” de aproximativ treizeci de pagini, „săracul” criminal avea doar câteva pagini. Dar poate că asta m-a și atras atât de mult în a încerca să rezolv misterul. Detaliile răspândite inteligent și indiciile laterale ajută enorm. Lăsând de-o parte această mică supărare, simt că nu există o altă tehnică mai bună de a scrie un roman polițist decât cea aplicată de Tony, care te face să-ți dai seama pe parcurs de ce ai nevoie. Fără informații exagerate, fără vorbă multă, exact cum trebuie.
Procesul de citire a fost ușurel, dar pentru că nu am avut tot timpul din lume la dispoziție, am început prima jumătate într-o seară, iar pe cea de-a doua am finalizat-o dimineața următoare. Bineînțeles că nu am mai avut somn, că am procesat fiecare eveniment petrecut până atunci cu zâmbetul pe buze (câteva referințe la politica românească m-au amuzat teribil) și că am asociat romanul cu „un caz Elodia răsturnat” (în care criminalul este cel care pare că a intrat în pământ și a uitat să mai iasă). Visele nu mi-au luminat calea, ba chiar au făcut finalul și mai incert, dar pot spune că am fost implicat trup și suflet, lucru care se întâmplă cu foarte puține cărți.
Câteva gânduri de final
Cu o geneză inteligentă, neașteptată și plină de mister, Tony Mott reușește să creeze un roman care vă va ține cu sufletul la gură. Emoțiile numeroase pe care le-am avut în timpul citirii se completează armonios cu intenția creatoare care m-a lăsat perplex. De la mine primește indiscutabil cinci steluțe. Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta. Sincere felicitări, Tony!
Puteți găsi cartea aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu